Domnul Mulțumesc vs Doamna Frustrare

Cel mai mult, din viață, îmi place jocul paradoxurilor, al contrariilor. Eram pe vremea primei coaceri, când am sesizat, în mine însami, cât de contradictorie sunt. Bărbatul cu care m-am însoțit pentru a îmbogăți lumea cu două minunate ființe, chiar mă numea ”Cănuță” (vi-l amintiți pe Cănuță, nu-i așa? Eu, una, l-am înțeles foarte bine :p).

Nu înțelegeam că eram captivă în jocul paradoxurilor mele, care există atâta timp cât nu ești conștient de cine EȘTI, cu adevărat. Iar aceste paradoxuri comportamentale, se nasc de multe ori din țesătura responsabilităților în care ne băgăm singuri-singurei. Este drept, cei din jur vor face totul să ne ajute în acest sens, pentru că majoritatea acestor responsabilități ni le asumăm pentru și în beneficiul exclusiv al celorlalți, așa sperând, poate, de a primi onorifice și imaginare titluri de soție eroină, de cea mai buna prietenă, de mamă uimitoare, ori colegul cel mai săritor, angajatul model, vecina cea mai bună gospodină și gospodina cea mai bună vecină…  În fine, ne amăgim că noi devenim ceva mai buni, dar de fapt nu facem decât să ne chinuim să-i convingem pe alții de valoarea noastră, să le demonstrăm noi ce faini și meseriași suntem, și totodată multilateral dezvoltați, printre altele, mai ales ca mulți știm ce înseamnă asta. Și cum de cele mai multe ori ne angajăm concomitent, trup si suflet, în toate ”competițiile” noastre imaginare, avem surpriza de a descoperi ca oricât ne-am stradui, ceilalți arareori vor catadicsi să răspundă așteptărilor și n-ai să prea auzi să spună: ”Bravo, măi, fato/măi, băiatule, ce treabă bună facuși!”, ori de, Doamne ferește, au scăpat lauda, stai liniștit, îți vor cere imediat un nou favor, îți vor da minunata ocazie să te lansezi într-un nou concurs de auto-depășire. Și, uite-așa, alergând după laude, cu alte cuvinte după recunoaștere, încercând să demonstrăm ce Feți-Frumoși și ce Ilene Cosânzene zac în străfundurile noastre, ne încurcam în obligații care se întorc împotriva noastră, devenind mai dificile decât muncile lui Hercule.

Și, astfel, iau naștere primele paradoxuri, pentru că în dorința de a-i mulțumi pe toți, vei observa ca majoritatea sunt de regulă indiferenți la ”prestările” tale, cel mult vor remarca atunci când nu s-au ridicat la calitatea cu care i-ai obișnuit și nu te vor menaja, chiar dacă tu speri asta, iar cireașa  de pe tort va fi proria și maxima ta nemulțumire, care va alimenta permanent o frustrare hămesită și insațiabilă, ce crește în tine și ocupă ungherele sufletului tău, în care te-ai mai puteai bucura de viață.

Te miri de ce viața, dintr-o dată, parcă, și-a schimbat haina de sărbătoare strălucitoare, reansformându-se într-o tunică veche, de căpătat, de chivuță, care e șleampătă într-o parte și te ține în cealaltă parte. Te cam doare, dar te străduiești din ce în ce mai mult, să fii un părinte mai bun, un angajat mai bun, un vecin mai bun, un prieten mai bun, o rudă mai bună, un discipol mai bun.

Ce ai câștigat după tot ce ai muncit să creezi cu atâta zel? Probabil un blid de mâncare, un acoperiș deasupra capului, unde sa te aciuezi cu familia și unde să-ți chemi prietenii la un bairam, și o cutiuță pe 4 roți, cu care să te plimbi de colo-colo (mai ales pentru a eficientiza procesul de a te face util și indispensabil celorlalți). Oh, da, uitam: măcar acum nu mai poate să-ți mai spună nimeni nimic dacă fumezi sau dacă bei alcool, dacă mănânci chipsuri sau toate bomboanele cu lichior din cutie. De fapt ei îți spun, dar acum ai puterea (unii mai șmecheri ar zice ”mușchi la limbă”, să le răspunzi, cu singura ta împotrivire la care poți apela și la care ții mai presus decât la propria-ți viață: ”Lasă-mă, băi, e viața MEA, fac ce vreau cu ea”

Tu vezi acest paradox? Singura libertate pe care îți permiți să o ai este aceea de a te sinucide încetul cu încetul! În rest, ești o ființă responsabilă și față de ceilalți nu îți permiți să greșești, pentru că te vor părăsi și vei rămâne singur și nelăudat.

Nu știu dacă tu simți ce simt eu acum: să plâng din compasiune pentru modul în care majoritatea dintre noi trăim. Să plâng din compasiune pentru copiii noștri pe care îi putem condamna cu atâta ușurință la o viață mizerabilă – scuză-mă, dar pentru mine asta este o mizerie.

Ce ne costă să îndreptăm ușor-ușor lucrurile? Să nu mai creăm monștri, ci să-i transformăm din nou în ființe strălucitoare, optimiste și iubitoare? Cum putem să scăpăm de teroarea de a nu greși, de a nu fi părăsiți pentru că nu suntem suficient de buni?

Nu știu dacă tu poți sau nu să spui mulțumesc. Nu știu dacă știi când este momentul să mulțumești și cum anume se face.

Ei bine, poate părea puțin complicat, pentru că trebuie să folosești acea parte din tine care se numește suflet, să cauți acolo un mulțumesc și să il rostești, în timp ce buzele se desfac într-un zâmbet, iar privirea ta caută privirea interlocutorului, o captează și îi adaugi instantaneu o luminiță strălucitoare din sertărașul în care îți ții bucuria. E cam ca atunci când conduci, pare ca faci atât de multe în același timp, dar practicând, înveți succesiunea gesturilor care se transformă în gest reflex.

Ei, bine, acest mulțumesc este asemenea unei baghete magice. Dar trebuie spus ca la carte (sau cel puțin cum am explicat eu). Și cu orice ocazie (iar acestea sunt la tot pasul).

Dacă mai folosim și o îmbrățișare, atunci puterea lui mulțumesc crește exponențial și GARANTEZ, cu mâna pe inimă, că acea persoană care a primit un astfel de mulțumesc, va fi mai fericită, indiferent cât de nefericit s-a simțit până atunci, și cât oricât de săracă ziua, în ”mulțumesc”.

Dacă am învăța să mulțumim, pentru cel mai mic lucru pe care o altă persoană îl face în beneficiul nostru, pentru cel mai banal și cel mai ”justificat ” gest – din lista obligatorie de cetățean responsabil ce se atașează fiecăruia dintre noi, când ne dau drumul în lume, pentru a fi folositori, lumea ar deveni, în primul rând, mai plină de zâmbete, de steluțe strălucitoare în priviri. Pentru că, în realitate, viața noastră se ocupă cu primitul și oferitul – tu faci cafeaua, cineva mătură străzile, altcineva îți înmânează cumpărăturile, cineva, îți aduce berea și floricelele, îți construiește vila, etc – face tot timpul ceva, pentru altcineva. Astfel că lumea, în loc să fie plină de reproșuri, de priviri ucigătoare și de pretenții, s-ar putea preschimba într-o clipită într-o lume a recunoștinței și a bucuriei.

Doamne, ce minunați suntem noi, oamenii, nu-i așa? Ce puteri magice avem și ce instrumente nebănuit de puternice putem folosi pentru a ne transforma pe noi și întreaga lume?

Dragilor, vă mai dau o veste buna! Iubirea este deosebit de contagioasă, ca și bucuria de altfel. Ia amintiți-vă de acel moment când un grup de oameni râd cu poftă și la un moment dat pe toată lumea bufnește râsul? Omul este condamnat la fericire. El o caută în atâtea locuri, crezând că este ascunsă în pliul unei fuste noi, sau în farul de la o mașină specială, dar dacă ar crede că este ascunsă chiar în sinele său acoperit de responsabilități și pipernicit sub umflata doamnă Frustrare, ar folosi-o.

Hai, cine se înscrie  în școala de magie (nu se cer taxe 😉 😀 ), pentru a practica iubirea și pentru a transforma lumea, pentru a învăța și pentru a preda, ca pe o ștafetă, fericirea?

Vă aștept cu drag!

 Îți mulțumesc pentru hotărârea ta și te îmbrățișez cu bucurie.

A fi sau a nu fi (III – Acceptarea)

Îmi amintesc cum, în urmă cu 18 ani, îi spuneam unui prieten că mi-am pierdut controlul asupra propriei vieți, mă simțeam ca prinsă într-un carusel căruia nu mă puteam sustrage, pentru că nu aveam acces la butonul de oprire, nici nu știam cine ar fi putut să mă ajute. Mai ciudat este că nici măcar nu m-am urcat conștient, ci m-am lăsat dusă de valul celor din jurul meu, care „m-au împins” acolo, iar din dorința de a sta alături de ei, nu mi-am pus problema dacă eu aș putea face altcum, dacă aș fi vrut să aleg altceva pentru mine. Tot în acea perioadă, în glumă, am cerut aceluiaşi prieten – designer talentat, să îmi facă o mașină a timpului, pentru a o conduce după bunul plac, pentru că nu mai aveam absolut niciun control asupra modului în care îmi puteam gestiona timpul. La acel moment urmam doar pattern-ul desenat de obișnuința de a face ceea ce făceau, aproape fără excepție, și părinții, prietenii și colegii mei. Acea pierdere de identitate am considerat că era de legată căsnicia mea și de aceea, am decis să mă rup din acea relație. Am spus de multe ori că m-am căsătorit pentru că nu aveam experiență. În realitate toate alegerile noastre se datorează unei lipse de experiență, atunci când nu trăim conștienți, când nu gândim și nu alegem responsabil şi în lipsa unui scop personal bine determinat. Și atunci când procedăm astfel, acționăm cu ignoranță și chiar cu aroganță, asumându-ne roluri false, pe care de multe ori nici nu ni le dorim, ele fiind reflecția dorințelor celor din jurul nostru, cu alte cuvinte, răspundem așteptările celorlalţi, cu țelul de a-i mulțumi, pentru a primi recunoașterea și admirația lor, în loc să ne gândim serios la așteptările pe care le avem noi de la noi înșine, luând în seamă emoțiile noastre față de dorințele noastre adevărate – pentru care de cele mai multe ori suntem catalogați ca și visători.

Am prezentat în articolul  A fi sau a nu fi (II – conștientizarea), că adevărata noastră natură, aflată în unitate cu ceea ce ne înconjoară,  este aceea de a evolua. Orice stagnare este  contra naturii și se manifestă prin evenimente care să ne îndemne să ne oprim din tot ceea ce facem (sau nu facem) și să ne dăm seama că orice lipsă a bucuriei din viața noastră, orice platitudine, orice plictiseală, orice durere, orice nemulțumire, orice suferință, orice frustrare, orice mânie, orice rușine, orice gelozie, orice invidie – sunt semnalele, sunt indicatoarele care ne atenționează și încearcă să ne oprească din a continua să viețuim fără a trăi. Poate este dură exprimarea mea, dar de multe ori am folosit denumirea de zombi pentru masele de oameni care doar reacţionează la stimulii din exterior.

Nu este nimic rușinos în asta, toți, într-o măsură mai mică sau mai mare, ne lăsăm furați de „situații” și ne manifestăm neștiința și neputința prin revoltă, prin nerecunoștință, prin nemulțumire. Toți uităm din când în când că avem tot ce ne trebuie pentru a crea o viață plină de bucurie și de semnificație pentru noi și pentru cei din jur. Toți mai uităm că nu sunt importante circumstanțele, întâmplările, ci ceea ce noi reușim să creăm din ele. Imaginează-ți că ai la dispoziție toate culorile, toate nuanțele – pentru a picta un tablou minunat și totuși nu atingi pensula și nici culorile, de teama de a nu strica pânza. Iar lângă tine se află altcineva care nu are decât dorința de a lăsa un semn al trecerii sale prin același loc în care te afli și tu și ia o bucată de piatră, apoi găsește o bucată de cărămidă și începe să tragă linii care inițial nu au noimă, dar încet-încet încep să prindă contur și chiar dacă nu înțelegi mare lucru, îți place și simți admirație pentru deyinvoltura sa de a se simţi bine şi liber, dar și o undă de regret că tu, care aveai toate culorile, nu ai putut trage nici măcar o linie, având convingerea că nu ești în stare să faci asta. Și îl întrebi, sfios: sunteți designer? Iar el răspunde dezinvolt: „A, nu, mă plictiseam și am simţit să îmi umplu timpul”

Acesta este sensul vieții: acela de a ne simți bine, de a ne distra, de a trăi în starea pe care o experimentează în mod natural copiii.

Dar ajunge atâta vorbărie, poate doreşti să afli care sunt următoarele nivele de energie şi semnificaţia acestora, conform hărții conștientizării concepută de David R. Hawkins.

Începând cu nivelul de vibrație 200 se manifestă prima putere. Dacă la nivelele mai joase lumea este percepută ca fiind fără speranță, tristă, înfricoșătoare, oamenii se consideră victime aflate la mila întorsăturilor vieții și supuși lumii exterioare; dar la nivelul Curajului devine provocatoare, stimulantă, se găsește capacitatea de a face față și de a gestiona oportunitățile vieții. Obstacolele care descurajează persoanele care se află sub nivelul 200, devin stimulante pentru cei aflați la primul nivel al adevăratei puteri. La acest nivel, oamenii întorc către lume tot atâta energie câtă primesc, pe când la nivelele inferioare absorb energie de la societate, fără a oferi reciprocitate. Curajul este zona explorării, a realizării, a îndrăznelii, a tăriei de caracter și a determinării, în care omul recunoaște că tot ceea ce trăiește și fericirea sa depind doar de sine. Acum, creșterea asumată și educația devin obiective ce pot fi atinse.

Nivelul colectiv de conștientizare s-a păstrat pentru multe secole  la vibrația 190 și doar în ultimii decadă a sărit la 207.

Neutralitate (250)  la acest nivel, emoția este de siguranță și încredere. Oamenii nu îi mai judecă pe ceilalți, devin obiectivi și capabili de a vedea lucrurile așa cum sunt. Nu sunt atașați de posesii, situații sau rezultate, putând depăși loviturile vieții, iar atunci când nu le reușește ceva, sunt la fel de fericiți să își stabilească alte obiective.Diferit față de apatie, neutralitatea se manifestă dintr-o perspectivă pozitivă, în care o persoană își recunoaște puterea interioară și abilitățile, nu simte nevoia să dovedească nimic nimănui, pe când în apatie se manifestă cu indiferență, simțindu-se departe, pierdut de sine și de lume. Se simte un proces de eliberare față de orice, viața este privită în mod satisfăcător. Este ușor de interacționat cu astfel de persoane, dar este dificil să poată fi angajate în cauze care să servească unor viziuni, deoarece sunt detașate de orice.

De la vibrația (310) se manifestă nivelul Voinței, caracterizat de optimism. La acest nivel, individul nu nu poate fi limitat de nimeni și de nimic, nu este legat de părerile și judecățile celorlalți sau de limitări. Poate decide să devină servitor, dacă nu poate obține altă muncă. Diferența față de nivelurile anterioare este că dorește să facă lucrurile bine, cu dedicație, nu doar pentru a le face. Dă dovadă de ușurință în a relansa, este ușor modelabil și în mod inocent deschis către ceilalți. Succesul apare cu ușurință. Procesul se bazează pe intenție (de a face orice). Oamenii de la acest nivel nu se plâng și performează foarte bine în cariere corporatiste, începerea de afaceri noi, în rezolvarea oricăror probleme apar și în care investesc energie în cel mai bun mod, prin dezvoltarea auto-disciplinei și prin puterea voinței. De la acest nivel conțtientizarea devine organizată și disciplinată.

De la nivelul de vibrație al Acceptării (350), se produce o nouă schimbare majoră, care marchează momentul în care devine pe deplin conștient de sine. Dacă la nivelul Voinței a căpătat competența, acum se manifestă dorința de a deveni folositor și de a da abilităților și cunoștințelor un sens  care nu mai vizează propriile interese, acceptând asumarea unu rol și a unei responsabilități spre beneficiul celorlalți, la nivel global. Dacă ceva nu funcționează în familie, carieră, sănătate, îți definești rezultatul și îl schimbi. La acest nivel mulți oameni schimbă complet carierele, dietele, se manifestă în domenii noi. La acest nivel se manifestă abilitatea de a identifica și de adiscerne împotriva convingerilor (vederilor) limitative care îi condiționează viața și are capacitatea de a-și modela viața deasupra și mai departe de aceste construcții sociale. Comportamentul caracteristic al acestei vibrații este acceptarea versus respingere, căutarea de soluții vs. judecare bine/rău, termen lung vs. termen scurt, armonizarea cu elementele vieții vs  opoziția la acestea, interesul fiind acela de a excela și de a crește.  Emoția dominantă este iertarea, iar procesul prin care trece este transcederea (deasupra celor ce se întâmplă în viață), existând o vedere armonioasă asupra vieții.

Raținea/Judecata (400) aduce ca emoții dominante înțelegerea și  raționamentul, fiind depășite aspectele emoționale ale nivelurilor anterioare. Cel aflat la acest nivel caută o cantitate mare de informații pe care le analizează în cele mai mici detalii, înainte de a trage concluzii. Aici se află cercetătorii în  științe și medicină și marii gânditori. Totuși, Rațiunea poate cădea în capcana supra-intelectualizării în concepte și teorii, ce ar putea conduce la inabilitatea rezolvării diferențelor dintre ele, atunci când argumentele sunt limitate de dorința de a demonstra adevărul valabil doar pe anumite elemente. Aceasta conduce la un proces de abstractizare sau îngrijorare cu privire la date. Vederea asupra vieții este plină de înțelesuri, acum fiind aduse și cele mai însemnate contribuții lumii.

Iubirea (500) se manifestă, la acest nivel vibrațional, ca iubire necondiționată și reverență, prin conectare la tot ceea ce există și înțelegere permanentă, nu este vorba de sentimentul ce are rădăcină în dorință, dependență,, gelozie, atracție, posesivitate.  Toate abilitățile și capacitățile sunt folosite în slujba menirii tale de a servi umanitatea, fiind condus de o forță mai măreață decât tine însuți. Intuiția  foarte puternică și modul în care înțelegerea devine atotcuprinzătoare conduc la starea de revelație a celui aflat la acest nivel.  Hawkins susține că la acest nivel ajunge o persoană din 250, de-a lungul întregii sale vieți.

La nivelul Bucuriei (540), emoția dominantă este serenitatea și compasiunea, fiind nivelul la care se află sfinții, discipoli spirituali și vindecătorii. Cel aflat la acest nivel se distinge prin răbdare și o atitudine pozitivă, fericire  de neclintit, dedicându-se vieții, mai degrabă decât indivizilor. Doar afânduțte în preajma unei persoane aflate la acest nivel, te va face să te simți incredibil de bine. Acest nivel este condus de sincronicitate și intuiție, nu mai sunt necesare obiective și planuri detaliate, deoarece starea permanentă de conștiență extinsă oferă o perspectivă a vieții de la un nivel mult superior.

Pacea (600) se manifestă prin încântare și este atinsă, după opinia lui Hawkins, de 1 la 10 milioane de persoane, învățători spirituali, marile genii care au schimbat umanitatea prin contribuțiile aduse, prin transcederea structurilor religioase formale, ce sunt înlocuite cu spiritualitate pură, care este însăși sursa religiilor. Totul este perceput ca prezență infinită și interconexiune, iar observatorul nu se mai distinge de subiect.

La nivelul Iluminării  (700-1000), atins de marii iluminați (Krisna, Buddha, Mohamed, Jesus, etc ), emoția este de nedescris, fiind culmea evoluției conștiinței omenirii. Corpul este recunoscut doar ca o unealtă pentru proiectarea conștiinței, iar existența nu se mai supune limitărilor spațio-temporale, ci pur și simplu  „ESTE”.

Fiecare gând, fiecare emoție și fiecare acțiune pornesc dintr-un nivel particular al conștiinței. Toate pot fi însumate, apoi se poate determina o medie care corespunde nivelului general la care te afli într-o anumită perioadă. Chiar și pe durata unei zile se poate modifica starea/nivelul de conștiență, în funcție de situație. O foarte mare influență asupra nivelului de conștiență o au stimulii la care răspundem, mediul, persoanele cu care ne petrecem cea mai mare parte a timpului. In perioadele tensionate, nivelul scade cu câteva nivele, după care nivelul va crește mai înalt decât inițial.

Mai mult, procesul de modificare a conștienței este dinamic, iar un nivel actual nu poate garanta nivelul tău viitor, în funcție de cum o persoană alege să evolueze, de cine să se înconjoare, ce atitudine să adopte.

Persoanele aflate în nivelele Forței  au emoții bazate pe teamă, atât față de ele, cât și față de ceilalți, făcând o distincție netă între propria persoană și ce este în jurul lor,  pe când cele aflate în nivelele Forței au emoții bazate pe iubire, raportându-se la momentul prezent și la întregul univers.

Nivelele Curajului si Acceptării sunt cele care marchează schimbarea de orientare.

Peste 80% din omenire trăiește în sărăcie extremă, iar la acest nivel oamenii sunt prinși în Apatie (50). De asemenea, liderii  și instituțiile guvernamentale și religioase au scăzut nivelul de conștientizare, inducând în populație sentimente de vină (30) și teamă (100). Ţările dezvoltate sunt în majoritate aflate la nivelul temerii, al dorinței (125) și al mîndriei (175), oamenii trăiesc cu teama de a pierde, de a eșua, în nesiguranță și sunt animați de belșug, poziție socială , apartenență, putere, bazându-se exclusiv pe valoarea primită din competiție. Mai mult, aceste valori sunt perpetuate continuu de mass-media.

La ce nivel de conștiență te afli? Unde ai dori sau ai putea să te afli, luând în calcul posibilitățile și capacitățile tale actuale? Știi ce poți face pentru a crește? Știi pe cineva din jurul tău care te inspiră și de la care ai putea învăța? Oricât de imposibil îți poate părea acum să ajungi să te manifești cu constanță la nivelul superior, te asigur că ai puterea de a o face.

Temporar, fiecare are trăiri din nivelele superioare, așa că știe încotro se poate îndrepta. Pare că ai un moment de claritate, în care înțelegi că lucrurile trebuie să se schimbe, dar lipsa de interes și se acțiune te va îndepărta de această conștientizare. Fiecare nou nivel presupune  capacități diferite care să fie dezvoltate. Niciun nivel este mai bun sau mai rău decât altul, ci este doar un nivel pe care fiecare din noi se străduiește să îl depășească.

Acum ai primit un ghid, o hartă cu destinațiile pe care le poți atinge, nu mai ai scuza că nu ai știut. Iar dacă ai ajuns la această informație, pentru că nimic nu este întâmplător, înseamnă că ești pregătit să aduci o schimbare. Nu uita: fiecare gând aparține unei credințe, unei convingeri pe care ți le-ai însușit ca urmare a ceea ce ai cunoscut până acum, devenind semințele deciziilor și ale faptelor tale. Însă TU ești maestrul de ceremonii și stăpânul minții tale: tu decizi ce gând este potrivit să fie primit și hrănit de tine și care ar fi de dorit să fie îndepărtat. Poți să le diferențiezi, după emoțiile pe care ți le dăruiesc: pozitive sau negative. Îndrăznește să le cunoști, să le recunoști!

Îndrăznește!

Este inutil să te condamni mereu pentru greşelile tale, pentru slăbiciunile tale. Nu te va conduce către succes. Iar dacă nu reuşeşti să vezi dincolo de ceea ce eşti obişnuit să recunoşti ca fiind mediul tău, atunci cere ajutor celor care par să se mişte într-o lume diversă de a ta şi nu mai lua în seamă tot ceea ce te descumpăneşte. Părerea celorlalţi chiar nu contează, în definitiv fiecare trăieşte în propria realitate, după propriile reguli şi tot ceea ce contează pentru tine este să îţi clădeşti sau să reclădeşti încrederea în tine însuţi.
Ai încredere că majoritatea celor ce îşi schimbă perspectiva au trecut prin zona în care tu te afli şi de aceea te pot înţelege, te pot susţine. Noi toţi împărtăşim această experienţă, suntem supuşi aceluiaşi proces. A te accepta, înseamnă să îţi reaminteşti că nu este nimeni care să te întreacă, pentru că tu deţii deja perfecţiunea, pe care nu ai decât să o eliberezi şi să o foloseşti.

Fă cu drag totul, pentru că este ceea ce te reprezintă, aşa că se merită să faci lucrurile cât de bine poţi. Chiar dacă nu reuşeşti din prima, important este să ştii că acum ai făcut maxim. Prin exerciţiu îţi garantez că te vei perfecţiona. Campionii au fost şi ei nişte bebeluşi plângăcioşi. Doar antrenamentul zilnic, indiferent de timpul de afară, de credinţele celorlalţi, îi diferenţiază de ceilalţi. Dacă nu ai câştigat încă nicio medalie, înseamnă că nu ai pus în joc toată pasiunea şi tot entuziasmul, că nu te-ai antrenat suficient. În fiecare loc, fiecare ocupaţie – are campionii săi.

Găseşte ceea ce pare să te reprezinte, ceea ce  faci cu plăcere şi bine şi alege să te exprimi în acest fel. Poate fi dans, gătit, construit, calculat, muzică, sport, artă, tehnică, ştiinţă, ori poate eşti menit şi îţi place să-i serveşti sau să-i amuzi pe ceilalţi. Astfel tu vei exprima ceea ce eşti, aducând bucurie, încântare celor din jurul tău şi ajunge ca tu să îţi permiţi să fii tu însuţi plenar, complet, pentru a crea in jurul tău o oază de oameni mai fericiţi. Acceptă-ţi aparenta imperfecţiune, caută şi pune în jocul vieţii tale perfecţiunea pe care o deții deja, prin puterea din tine.
Nu uita: pe drumul către ea se află fericirea ta.