Cu mulți ani în urmă, pe când internetul în România era încă un lux pe care îl accesai ascultând cu o oarecare nerăbdare sunetul hârșâit și țârâit al modemului, pe vremea primelor forumuri, am avut norocul sa aflu de existența unei comunități de oameni sensibili, care s-au autointitulat „romantici” – pentru că, indiferent de vârstă, mai scriau poezii, își exprimau emoțiile și împărtășeau povestioare cu tâlc. Din toate micile bucurii pe care le-am avut citind și uneori scriind pe forum, am rămas cu amintirea unei urări făcute în prag de sărbătoare, de unul dintre cei mai iubiți admini: ”Dragilor, vă doresc să aveți destul!” – o urare evreiască, mai completă și mai profundă decât orice poezioară cu iz folcloric sau exprimare drăgăstoasă.
Să înţelegi ce este destul, când, unde sau cât este destul pentru tine, pentru dorinţele tale, pentru emoţiile tale pe care le confunzi adesea cu sentimentele, pentru faptele tale, pentru ceea ce gândeşti, eşti şi faci în raport cu ceilalţi, este piatra de temelie a stării de bine, a fericirii.
Nu este deloc simplu să fii. Să faci slalom printre zilele tale mai fericite sau mai nefericite, printre întâmplările care te fac să pluteşti sau te trântesc la podea, printre zâmbete drăgăstoase sau priviri încărcate de fulgere care parcă ar vrea să te ucidă, printre încurajări şi beţe-n roate, printre zilele tale de slăbiciune sau cele de putere, valsul permanent pe care îl facem pe ritmul etern al dualităţii care ne cuprinde şi ne inghite fiecare fracțiune a materialității realității noastre reflectate în fiecare gând, în fiecare clipă, balansul nostru permanent pe firul imperceptibil ce desparte pozitivul de negativ. Pentru că între plus şi minus știm că se află „zero” sau nimic, în timp ce fizicienii și matematematicienii se apropie de formula unificării în nimic a tot, totul fiind vibrație.
Ființa umană este singura care are nevoie de definiții, teoreme și unități de măsură explicite. Și cu sistemele de măsurare create categorisește, etichetează, clasifică, judecă. Este modul nostru de viață, este calea către înțelegere, este instrumentul de construire a raționamentelor.
În urmă cu o lună am fost implicată într-un accident de mașină. Nu mă grăbeam în mod deosebit, nu eram stresată, ba chiar eram mulțumită că îmi scosesem din minte o „problemă” creată de grija maternă.
Nu știu dacă ai trăit pe pielea ta un accident cât de cât serios. Pe moment am fost zen. Nu m-a zdruncinat nimic, nici măcar sângele care îmi acoperea partea stângă a feței. Nu am simțit când m-am lovit, nici nu aveam habar de ce mă lovisem. Nu înțelegeam grija persoanelor din jurul meu, de a-mi tampona rana de la arcadă, încercând cu valuri noi de hârtie să-mi oprească sângerarea. Eu eram îngrijorată că traficul deja greoi se oprise și mă simțeam cumva vinovată pentru asta. Încercam să înțeleg de ce s-a întâmplat ca „tocmai eu” să mă aflu într-o mașină tamponată și să aștept ca mașina salvării să vină să mă recupereze? Recunosc că asta a fost doar o manifestare de suprafață.
Mi-a luat ceva timp să diger această surpriză pe care Universul mi-a oferit-o ca răspuns la gândurile și faptele mele anterioare. Și acum, după o lună, simt nevoia să mă eliberez și să înfrunt această realitate pe care am creat-o. Nu numai mașina mi-a fost șifonată, ci și orgoliul. Bine au spus toți cei care m-au încurajat: ”Dă-o încolo de mașină, important este ca tu să fii bine, fiarele se repară!” Da, rațiunea pare să accepte noțiunea, dar în realitate, mașina a materializat cumva demonii din mine. Am înțeles că atunci când începi să te acordezi la adevăr, orice distorsiune interioară (negare/ nerespectare a adevărului tău interior re-cunoscut deja) se manifestă cu mai multă repeziciune, pentru a regla mai repede abaterile și pentru a te aduce în armonie cu tine însuți. În ultima vreme eram din ce în ce mai prinsă în rețeaua unor temeri legate de bani. Inclusiv scurta mea călătorie a fost determinată de dorința de a fi eficientă și de a ”ieși mai ieftin”. Mai mult, în ultimele luni am trăit încălcând repetat niște acorduri pe care le-am făcut cu mine însămi, legate de bani și de asumarea unor roluri de care încă mă temeam. Scadența se manifestă implacabil, iar tu ești nevoit să te oprești, dacă nu ești în stare să o faci de bună voie.
Cu cât ești mai educat, cu atât subtilitatea evadărilor tale te va conduce să înfrunți prăpăstii mai adânci. Pentru că inclusiv educația poate deveni o capcană, iar ego-ul tău o poate folosi ca pe o trambulină.
În primele două săptămâni, după accident, m-am ascuns în casă, pentru a nu-mi plimba rana în văzul celorlalți, am evitat să mă expun întrebărilor și părerilor celor din jur, compasiunii și sfaturilor lor. Apoi am decis să îmi schimb look-ul. După ce în ultimii 2 ani m-am încăpățânat să îmi las părul să crească, am acceptat că nu am resursele biologice naturale necesare pentru a-mi îndeplini această dorință și că pot fi fericită și în lipsa vălurilor de Cosânzeană, iar coaforul meu preferat (http://www.adihairstudio.ro/home.html) a și găsit (fără să-i fi sugerat eu asta) o frizură care să îmi acopere cicatricea, astfel că am găsit aparent, puterea de a ieși în lume, pentru a-mi relua activitățile obișnuite. Cu toate acestea, ceva nu era la locul său așa că m-am reîntors în bârlog. Și mi-am permis să îmi trăiesc furia, înfrângerea, teama paralizantă, să plâng ca un copil neputincios, să cer ajutor (lui Dumnezeu). Am acceptat nu numai rana fizică, ci am permis să se manifeste rana din sufletul meu. Și a mai trecut o săptămână în care m-am prelins, pretinzând că sunt „normală”, dar în care am fugit cât am putut, am fugit pentru a nu a nu mă judeca și, întrucât deja acceptasem suferința, mi-am dat astfel timp ca aceasta să se curețe și să înceapă să se vindece, pentru a mă reîntâlni în sfârșit cu mine înnoită, mai liberă și mai serenă. Și după tot acest timp de alergat prin sine, am înțeles că leitmotiv-ul care m-a urmărit întreaga viață a fost teama de eșec. Teama de a nu fi destul de bună, destul de iubitoare, destul de iubită, destul de apreciată, destul de convingătoare, destul de … Ce ușurare să mai descopăr o nouă dimensiune a orgoliului meu, pe care am demascat-o acum, pentru că te-ar putea ajuta să o recunoști în experiențele tale pe care le trăiești fie ca observator, fie ca erou și astfel să le accepți mai ușor. Cea mai dificilă sarcină pe care o avem este aceea de a ne recunoaște și de a ne accepta imperfecțiunile. În condițiile în care suntem educați să fim performanți și trăind într-o societate care promovează cu predilecție valoarea recunoscută doar prin rezultatele obținute în urma competiției, eșecul devine un iad care crește în fiecare zi, cu fiecare încercare și nereușită, creând astfel din orgoliul lovit sistematic, o bestie feroce care ne sabotează clipă de clipă.
Starea de nesațietate se poate manifesta în diverse forme. Poți fi lacom de bani, de faimă, de alcool, de dulciuri, de tutun, de muncă, de câștig, de succes, de aplauze, de laude, de educație. Cauți în permanență: o nouă oportunitate, o nouă țigară, o nouă reprezentație în care să te manifești, o nouă cursă, un nou nivel la un joc, o nouă sarcină de îndeplinit, o altă sticlă pe care să o desfaci, o nouă iubire. Niciodată nu ai destul. Niciodată nu ai suficient. Trăiești pentru a-ți demonstra validitatea de cetățean, părinte, practicant al unei îndeletniciri, cu speranța că cineva te va pomeni pentru ideile tale, pentru faptele tale, pentru rezultatele pe care le-ai obținut, și astfel tu te vei bucura de un strop de nemurire.
Cântă trimfator ego-ul, în timp ce îți legi șireturile pentru a ieși învingător în cursa cu tine, în lupta de a-ți justifica viața. Te rog, oprește-te acum, puțin, încă o dată. Limita între ce ești și ce vrei să demonstrezi că ești se află într-un singur cuvânt: „destul”.
Nu uita, valoarea ta este intrinsecă faptului că deja exiști. Indiferent de capacitatea celorlalți de a te integra unui tipar de succes, unui tipar unanim acceptat, tu poți să definești ceea ce este măsura propriului destul, prin gradul de profunzime al liniștei și calmului cu care trăiești, manifestându-ți cu bucurie unicitatea. Iar calmul și liniștea se „întâmplă” atunci când poți accepta cu seninătate și imperturbabil ceea ce nu înțelegi.
Îți doresc DESTUL!
Puterea din tine 